Etichetă: Stan Vidrighin

Publicat pe

Frații Vidrighin

Despre activitatea și realizările lui Stan Vidrighin la Timișoara ne vorbesc azi documente și articole editate de Aquatim SA. Despre familia sa, însă, nu se știe aproape nimic. Să aducem așadar la lumină câteva informații despre familia marelui inginer.

Stan Vidrighin s-a născut nu departe de orașul Sibiu, capitala sașilor transilvăneni, la acea „margine de mijloc” care era odinioară satul Rășinari, pe atunci la granița Imperiului Austro-Ungar. Cea mai mare și mai renumită comună a Sibiului, atât prin frumusețe cât și prin personalitățile pe care le-a dat culturii române și prin rolul pe care l-a jucat în istoria neamului românesc, acest milenar sat de ciobani a rămas în istorie, oarecum surprinzător, nu cu denumirea principalei ocupații a locuitorilor, oieritul, ci cu cea care ne amintește de o altă îndeletnicire tradițională a localnicilor, „rășinăritul”.

Rășinari, azi

An de an, la „Fântâna Roșcă”, iar mai târziu „La becheri”, în Muntele Bătrâna-mare, în pădurile de brad, zeci de rășinăreni adunau și fierbeau primăvara și vara, în mari vase de lut, rășina (bechiul) ce se scurgea din brazii spintecați cu scoaba în coajă. Mari cantități de rășină ajungeau apoi la Sibiu, în teocuri de scoarță și se vindeau fabricanților de săpun, firnis, terbentină și feștele.

Rășinariul este astăzi legat mai mult de numele lui Octavian Goga și Emil Cioran. Dar, să nu uităm că, printre mulți alți fii de seamă ai satului, comuna se mândrește și cu Stan Vidrighin.

Stan Vidrighin s-a născut aici la 28 ianuarie 1876, în casa de la numărul 543 (azi nr. 692), pe strada Giurculeț, casă tradițională rășinăreană de pe la 1860, din bârne sănătoase și puternice, cu locuința pe partea dreaptă a curții, așezată de-a lungul, în spate cu un mic depozit de lemne, cu șura perpendiculară pe casă și cu o grădină foarte mică. A fost moșit de bunica sa din partea mamei, Stana Oancea.

Născut în anul 1849, în vâltoarea Revoluției, tatăl său, Ioan Vidrighin, fiul lui Șerban (Șerbu, Servian) Vidrighin provenea dintr-o veche și înstărită familie de oieri rășinăreni. Preluase tradiția familiei, desfășurându-și activitatea ca „econom” (țăran înstărit, proprietar de oi, ale cărui venituri constau în principal din comercializarea produselor din oaie – carne, brânză, lapte, lână), având acasă o renumită măcelărie, dar și livezi în marginea satului, „Sub Costișă”.

Părinții lui Stan Vidrighin. Sursa: arhiva personală a doamnei Ana Bălășoiu.

Mama era Soră Oancea, fiica lui Stan Oancea, tot rășinăreancă, născută în anul 1845. Cei doi se căsătoriseră la 18 octombrie 1870, avându-i ca nași pe Vasile și Ana Bloțiu, iar ca preot de cununie pe Ioan Bratu (1818-1878), bunicul din partea mamei al lui Octavian Goga.

Ioan și Soră Vidrighin vor avea cinci copii, toți băieți.

Primul născut în familie va fi Șerban (Serbu, Servian), la 20 iulie 1871. El purta așadar, conform tradiției, prenumele bunicului din partea tatălui. Se va dedica carierei militare, ajungând în final ofițer în armata austro-ungară.

Cel de-al doilea băiat, Ion, născut la 8 august 1873, va fi botezat după prenumele tatălui și va prelua afacerea familiei.

Stan va fi al treilea născut, la 28 ianuarie 1876, purtând conform aceleiași tradiții, cu sfințenie respectată în Rășinari, prenumele bunicului din partea mamei.

Al patrulea băiat va fi Vasilie (Vasile), născut la 6 aprilie 1878. El se va ocupa cu oieritul.

Al cincilea fiu, ultimul născut în familie, la 26 martie 1884, va fi Coman, care va prelua tot îndeletnicirea tradițională a familiei. El a rămas în casa părintească, revenindu-i în plus și sarcina de a avea grijă de părinți, odată ce aceștia înaintau în vârstă. El îi trimitea în fiecare an lui Stan Vidrighin o ladă mare cu cele mai frumoase și mai sănătoase fructe din grădină. Fiecare măr sau pară erau atent învelite unul câte unul și așezate în ladă pentru a nu se strica. Coman a avut șase copii: Ion, Pătru, Coman, Stan, Soră (a cărei fiică, Ana, trăiește și azi în Timișoara) și Servian (a cărui soție, Marina, locuiește în casa părintească de la Rășinari). Documentele vremii menționează că în 1906 fusese arestat, dar motivele nu le cunoaștem.

Șerban, Ioan, Stan și Coman au avut ca nași de botez pe Ana și Vasilie Bloțiu, aceiași care îi cununaseră și pe părinți, iar Vasilie pe Ana și Bucur Bratu. Primii trei băieți (Șerban, Ioan și Stan) au fost botezați de un alt celebru fiu al satului, preotul Sava Popovici Barcianu. Numele preotului care l-a botezat pe Vasilie nu a rămas consemnat, dar cunoaștem că pe fiul cel mai mic, Coman, la botezat preotul Iosif Goga, tatăl lui Octavian Goga, care abia se mutase în Rășinari.

Frații care au rămas ciobani (Ion, Vasilie și Coman) se mândreau că din munca lor i-au întreținut la școală pe Șerban și pe Stan. În schimb Stan, deși din lipsă de timp nu venea prea des în Rășinari, nu și-a uitat nici el familia. Când părinții au îmbătrânit și s-au îmbolnăvit, le-a adus chiar medici din străinătate ca să-i trateze. Om corect, modest și echilibrat, care și-a creat cariera și averea numai prin muncă, a refuzat să-și pună în diverse funcții publice rudele care au apelat la el și le-a făcut cadouri modeste (o mașină de cusut, un costum de haine etc.), încurajându-i să-și câștige banii prin efort propriu, dându-se pe sine ca exemplu.

Bibliografie:

  1. PĂCALĂ, V., Monografia satului Rășinariu, Sibiu, Editura Etape, 2000.
  2. Arhiva Primăriei comunei Rășinari, Documente de stare civilă, Tom II Protocolul cununaților căsătoriți 1840-1882, anul 1870.
  3. Arhiva Primăriei comunei Rășinari, Documente de stare civilă, Tomul VI, Mstricola botezaților, Anii 1859-1877, anul 1876.
  4. Arhiva Primăriei comunei Rășinari, Documente de stare civilă, Duplicatul registrului de nașteri al circumscripției oficiului de stare civilă pe anii 1870-1895.
  5. Discuții cu Marina Vidrighin, soția lui Servian Vidrighin și nora lui Coman Vidrighin.
  6. Discuții cu Ana Bălășoiu, nepoata lui Coman Vidrighin (fratele lui Stan Vidrighin).
Publicat pe

Sava Popovici Barcianu, academicianul care l-a botezat pe Stan Vidrighin

Foto credit:  Monografia comunei Rasinariu, Sibiiu 1915

În ziua de 28 ianuarie 1876, la poale de codru și cumpănă de ape, într-un sat cu casele înghesuite umăr lângă umăr pe văile ce rod muntele Cindrel, se năștea al treilea băiat din familia lui Ioan și Soră Vidrighin (născută Oancea). Moașă i-a fost Stana Oancea (bunica din partea mamei). Conform tradiției, respectată cu sfințenie de rășinăreni, căci despre satul Rășinari este vorba, pruncul va primi prenumele bunicului din partea mamei, Stan.

Nu trec decât cinci zile de la fericitul eveniment și familia se prezintă cu „cel mic” la Biserică pentru a primi Sfânta taină a Botezului. Suntem în ziua de 2 februarie 1876. Nași de botez sunt Ana și Vasile Bloțiu, aceiași care îi cununaseră pe părinții lui Stan Vidrighin la 18 octombrie 1870. Procesiunea a fost oficiată de cel care pe vremea aceea era cel mai cunoscut și mai respectat „fiu al satului”: preotul Sava Popovici Barcianu, în vârstă de 62 de ani.

Și totuși, cine era acest om atât de iubit și de iubitor? Sava Popovici Barcianu (1814-1879) își dezvăluie originile prin însuși numele său. Născut într-o epocă în care Biserica ortodoxă din Transilvania se afla sub oblăduirea celei sârbești, primește numele de Sava, după Sfântul Sava (cca. 1175-1235), primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Popovici arată ocupația strămoșilor săi (însemna „fiu de popă”), iar Barcianu ne dezvăluie originile familiei sale (Bârsan, adică „din Țara Bârsei”).

Familia lui Sava Popovici Barcianu s-a așezat la Rășinari în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, venind din Țara Bârsei. Începând cu Coman Bârsan, care a trăit mai bine de 100 de ani (1699-1804), se va inaugura o lungă tradiție de preoți rășinăreni din această familie.

Sava este fiul „popei Dan” – preotul Daniil Popovici (1788-1866), nepotul lui Sava Popovici cel Tânăr (1765-1865) și tatăl memorandistului Daniil Popovici Barcianu (1847-1903). Urmează școala primară în sat, apoi, între 1828-1833, Gimnaziul latin din Sibiu (același la care va învăța peste ani și Stan Vidrighin, în epoca maghiară a școlii), terminând cu calificativul eminens. Pleacă apoi la Cluj, unde face studii de filosofie, la care obține calificativul laudabilis.

În anul 1837 îl regăsim pentru scurtă vreme la Baia Mare, ca meditator al fiului unui conte. Învață singur limba italiană și limba franceză, pe lângă limbile latină și germană pe care le cunoștea deja. Ca să nu fie descoperit că este „valah”, se prezintă ca italian, cu numele Sabini). Pleacă apoi la Viena la Universitate pentru a-și continua studiile, dar în 1838 este nevoit să se întoarcă în satul natal, fiind mai întâi numit învățător la Școala din Rășinari, apoi director la aceeași instituție, iar mai târziu profesor la Seminarul Andreian.

În focul evenimentelor revoluționare din anul 1848, participă ca delegat la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai, fiind ales membru în Comitetul Național Permanent cu sediul la Sibiu și membru în delegația care îl va însoți pe Andrei Șaguna la Viena în noiembrie 1848. Calitățile sale îl vor face principalul om de încredere și prieten pe viață al lui Andrei Șaguna, care în mod deloc întâmplător își va alege locul de veci tocmai la Rășinariul pe care l-a iubit atât de mult.

Își începe și cariera de scriitor cu traduceri cuprinse într-o „Culegere de istorisiri morale” (2 volume, Sibiu, 1846-1848) și un „Epistolar” (Sibiu, 1847). Odată cu deschiderea în anul 1850 a Tipografiei arhidiecezane la Sibiu, la cererea lui Șaguna dar și pe cont propriu, își intensifică activitatea în această direcție. „Abecedarul” său din anul 1851 este folosit în toate școlile poporale din Ardeal timp de zece ani, până la apariția în 1861 a Abecedarului lui Zaharia Boiu.

Nu se oprește aici. Opera sa conține și alte cărți de valoare: „Curs de aritmetică”, „Historia biblicească, cu întrebări și răspunsuri” (manual pentru clasa I primară), „Gramatica românească pentru școlile poporale”, „Gramatica germană”, „Carte de conversațiune și Vocabulariu german și român prescurt lucrat pentru germani și români”, „Abecedar nemțesc pentru școalele poporale”, „Vocabulariu român-nemțiescu”. A fost și un mare predicator, zugrav și pictor de icoane.

Anul 1856 îi aduce o sarcină neașteptată și extrem de provocatoare. La cererea Comandantului militar austriac cu sediul la Sibiu, Andrei Șaguna îl propune ca duhovnic militar. Ne aflăm în timpul războiului rusă-turc din anii 1853-1856, mai cunoscut drept Războiul Crimeii. Imperiul Habsburgic (din care făcea parte și Transilvania), intervine în conflict și pătrunde cu armata în Țara Românească și Moldova pentru a restabili echilibrul în zonă și a-i alunga pe ruși din teritoriile românești invadate. Pentru că în armata austriacă erau înrolați mulți soldați ortodocși din imperiu (români, sârbi), era nevoie de preoți de aceeași confesiune care să îi spovedească și să îi împărtășească. Sava Popovici Barcianu a primit această onorantă și periculoasă sarcină, însoțind trupele habsburgice, aflate pe urmele armatei ruse, prin Ploiești, București, Giurgiu, Focșani, Bârlad, Roman, Bacău, Iași, Botoșani, de unde a trimis scrisori emoționante tatălui său, întorcându-se în final acasă în Transilvania prin Bucovina. Pentru truda sa a fost decorat cu „crucea de aur pentru merite”.

Devenise deja unul dintre cei mai erudiți preoți ai timpului său. În 1860 traduce celebrul „Memorial” al lui Andrei Șaguna. În 1862 este numit membru în comitetul proaspăt înființatei Asociațiuni Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Odată cu reînființarea Mitropoliei ortodoxe la Sibiu în anul 1865, devine și membru al consistoriului mitropolitan și administrator protopopesc. Academia Română îi va oferi recunoașterea supremă, alegându-l în anul 1869 membru corespondent al său.

Moartea sa, oarecum neașteptată, din data de 12/24 martie 1879, la vârsta de doar 65 de ani, a îndoliat un sat întreg și i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut. La ceremonia funerară din ziua de 15/27 martie 1879 au slujit 14 preoți, printre care însuși mitropolitul Miron Romanul. Panegiricul a fost rostit în biserică de parohul Emilian Cioran (bunicul lui Emil Cioran), iar la mormânt de învățătorul Iosif Goga (tatăl lui Octavian Goga).

„Telegraful Român” din 15 martie 1879 consemna printre altele: „Biserica a pierdut un fruntaș al ei, națiunea un zelos luptător, literatura română un vrednic propagator, comuna pe cel mai distins membru, săracii pe un povățuitor, familia pe un iubitor părinte”. Cineva a adăugat: „s-a stins o lumină de pe cerul Ardealului”. Într-adevăr, o mare lumină s-a stins, dar după scurt timp o alta nouă va străluci, de această dată pe cerul Banatului: cea a consăteanului lui Sava Popovici Barcianu, Stan Vidrighin.

Publicat pe

Stan Vidrighin – 1896

Foto: Stan Vidrighin în anul 1896, la absolvirea Gimnaziului de stat maghiar și regal din Sibiu.
Foto credit: Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, Fond Liceul Gheorghe Lazăr.

Pe vremea când Octavian Goga abia împlinise 7 ani, Stan Vidrighin, cu 5 ani mai mare, pleca de la Rășinari spre Sibiu pentru a-și continua studiile la Gimnaziul superior de stat maghiar și regal. Școala îl întâmpina în Piața Mare a Sibiului, în clădirea din prelungirea Bisericii romano-catolice, cu săli de clasă neîncăpătoare pentru numărul tot mai mare de elevi.

Director era Veress Ignác (1868-1897), o adevărată personalitate a intelectualității maghiare din Transilvania secolului al XIX-lea, apreciat filolog în epocă.

Profesorii erau maghiari, secui, șvabi, slovaci, cehi, ruteni și evrei maghiarizați, chiar și câțiva români, cu toții bine pregătiți, dar distanți în relația cu elevii.

Predominau elevii români ortodocși și greco-catolici și cei maghiari catolici, la care se adăugau și câțiva germani catolici și copii catolici de la Orfelinatul „Terezian”, porecliți „ciori” („csoka”), datorită uniformei lor de culoare închisă, veniți din toată Transilvania dar și din alte regiuni.

Renumele de care se bucura gimnaziul sibian a făcut ca pe băncile lui să studieze cei mai buni copii din Transilvania. Dintre cei care au învățat aici în aceeași perioadă cu Stan Vidrighin, în diverse clase și ani de studii, mulți au devenit personalități de necontestat: Lazăr (Lucian) Triteanu (episcop al Romanului), Ștefan Octavian Iosif (poet și traducător), Traian Bratu (rector al Universității din Iași, președinte al Senatului României) – consătean cu Stan Vidrighin, Axente Banciu (profesor și publicist, membru de onoare al Academiei Române), Ioan Lupaș (istoric și om politic, membru titular al Academiei Române) Octavian Goga (poet și om politic, membru titular al Academiei Române) – consătean cu Stan Vidrighin, Onisifor Ghibu (pedagog și om politic, membru corespondent al Academiei Române) și alții.

Limba de predare în școală era cea maghiară. Atmosfera era destul de tensionată. Să nu uităm că ne aflam într-o perioadă în care tendințele de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania se accentuau de la an la an.

În această ambianță își va petrece Stan Vidrighin la Sibiu cei opt ani de gimnaziu (patru de gimnaziu inferior și patru de gimnaziu superior), în perioada 1888-1896.

Începutul va fi destul de greu. În clasa I de gimnaziu, rășinăreanul nostru abia ia note de trecere (calificativul „satisfăcător”) la principalele materii de studiu: limba maghiară și limba latină însă problemele cele mai mari le întâmpină la gimnastică, unde rămâne corigent (calificativul „nesatisfăcător”).

Cum era și firesc, mult mai bine se descurcă la limba română, la care îl are ca dascăl pe reputatul preot-profesor greco-catolic Ioan Rusu și la religie ortodoxă, unde în cei opt ani de studiu de la Sibiu se va bucura, pe rând, de erudiția profesorilor-cateheți de la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu Ioan Crișan, Emilian Popescu și Ioan Popovici.

În clasele a II-a și a III-a, calificativele sunt în continuare modeste, dar nu mai rămâne corigent la nici o materie. Din clasa a IV-a, situația școlară se schimbă radical. Are calificative de „bine” și „foarte bine” la toate disciplinele. În clasele a V-a și a VI-a studiază și limba franceză, la care obține calificativul maxim. Mai mult, în clasa a VIII-a, primește la propunerea conferinței profesorale premiul în bani al Fundației „Putnoky Miklós”, înființată în anul 1885 de profesorul cu același nume din gimnaziul sibian drept recunoștință pentru că manualele sale (un ABC-dar maghiar-român, un legendar maghiar-român, o Gramatică a limbii maghiare, o Carte de lectură, un Dicționar român-maghiar etc.) au fost introduse în școlile primare confesionale ortodoxe.

Perioada în care Stan Vidrighin a fost elev la Sibiu este marcată și de două evenimente extrașcolare deosebite.

În timpul și după Procesul memorandiștilor de la Cluj din 25 aprilie – 25 mai 1894, la Sibiu au avut loc manifestații de susținere a celor anchetați abuziv, la care au luat parte și elevi din toate clasele de la a III-a la a VIII-a din Gimnaziul sibian, inclusiv Octavian Goga. Unora dintre participanți li s-a scăzut nota la purtare, iar trei elevi din clasa a VIII-a de gimnaziu au fost exmatriculați. Stan Vidrighin, pe atunci în clasa a VI-a de gimnaziu, nu este menționat printre participanți.

Doi ani mai târziu, în 1896, maghiarii au sărbătorit cu manifestații fastuoase în toată Ungaria 1.000 de ani de la venirea lor în Europa. Stan Vidrighin va fi martorul acestora atât la Sibiu, unde toți elevii au fost obligați să-și procure o medalie jubiliară împodobită cu o cocardă în cele trei culori ale Ungariei și s-o poarte în piept pe durata mai multor săptămâni, dar și la Budapesta, unde își va continua studiile începând cu toamna anului 1896, la Institutul Politehnic din capitala Ungariei.