Vidrighin și Goga

Răsfoind arhivele cu gândul de a schița o biografie despre copilăria și adolescența lui Octavian Goga, am descoperit printre miile de documente care fac referire la marele nostru poet câteva informații interesante și complet necunoscute publicului larg, cu privire la cinci momente (trei mincinoase și două autentice) în care zbuciumata sa viață s-a intersectat cu cea a consăteanului său Stan Vidrighin.

Să spunem pentru început că diferența de vârstă dintre cei doi mari fii ai Rășinariului era de cinci ani. După cum știm, Stan Vidrighin s-a născut la 28 ianuarie 1876, iar Octavian Goga la 20 martie 1881. Este important să menționăm și că aceștia s-au aflat doar în anumite perioade ale vieții în aceeași localitate: la Rășinari între 1881-1888, la Sibiu între 1890-1896 și la București, cu intermitențe, între 1929-1938.

Prima sursă pe care o supunem atenției este o biografie romanțată și vădit neadevărată a marelui poet, intitulată „Viața lui Goga”, scrisă de un anume Ciprian Doicescu în anul 1942 și apărută la Editura „Cartea Românească” din București. În această lucrare sunt menționate trei momente care i-au avut (?) ca protagoniști pe Octavian Goga și Stan Vidrighin.

  1. La pagina 37 este descris un episod din vremea copilăriei petrecută la Rășinari „Bunica Maria – mama Aureliei Goga – a povestit o dată când era de față și surioara lui Tavi, Victoria, întâmplări ciudate cu balaurul cel cu șapte capete, de care nu putea să se apropie nici un voinic. Lui Tavi i-a venit atunci în minte să plece pe Dealul Cetățuii și să facă un războiu balaurului așa, numai în închipuire. Iulia Dancăș n-a voit la început să meargă așa de sus, dar încurajată de ceilalți și mai cu seamă că tovarășul Stan Vidrighin le-a spus că știe și alți copii cari s-au urcat acolo, s-a lăsat înduplecată să meargă împreună”.
  2. La pagina 44 descoperim un episod din timpul studiilor gimnaziale de la Sibiu. Referindu-se la primele versuri cunoscute scrise de Octavian Goga, purtând data de 14 mai 1893, autorul ne prezintă o explicație pe care ar fi dat-o Stan Vidrighin în legătură cu acest eveniment deosebit de important din biografia poetului: „I-a arătat tată-său că e popă, a spus numaidecât copilul Stan Vidrighin, tovarășul de joc din copilărie, care acum îi era coleg de clasă” (!).
  3. La pagina 51 regăsim un al doilea moment din perioada studiilor gimnaziale de la Sibiu, în care, potrivit aceluiași autor, Octavian Goga le-ar fi arătat colegilor de clasă o poezie de-a sa, cu care a debutat în „Revista ilustrată”. După câteva zile, colegii au început să-i spună „Poetul”, motiv pentru care „Colegul Stan Vidrighin a prins invidie și căuta mereu să-l înțepe” (!).

Din aceste informații intrigante, am putea fi tentați să tragem concluzia că Stan Vidrighin era invidios pe succesul precoce al lui Octavian Goga. Dacă însă ne păstrăm luciditatea și analizăm critic cele trei informații, vom constata că mai degrabă este vorba de o obsesie a autorului față de Stan Vidrighin (nu am cercetat dacă se cunoșteau personal), ori pur și simplu de o flagrantă dezinformare, pe care un scriitor profesionist ar fi putut-o înlătura ușor, printr-o verificare directă la sursă (în anul 1942, când a apărut cartea, Stan Vidrighin locuia în București și ar fi putut da lămuririle necesare).

Să analizăm așadar, fără patimă, cele trei informații:

  1. Afirmația că Stan Vidrighin ar fi încurajat-o pe Iulia Dancăș să-l urmeze pe Octavian Goga pe Dealul Cetățuii este imposibil de verificat. Având în vedere însă totala lipsă de credibilitate a autorului, înclinăm să credem că numele lui Stan Vidrighin a fost pur și simplu introdus forțat în context. Să ne amintim, totuși, că el era cu cinci ani mai mare decât Octavian Goga, iar dintre sutele de mărturii contemporane autentice despre copilăria și adolescența poetului, nici una nu amintește de faptul că cei doi ar fi fost „tovarăși de joacă”.
  2. Cel de-al doilea episod este vădit mincinos, întrucât ne spune că Stan Vidrighin era coleg de clasă cu Octavian Goga, când de fapt, la data invocată în text, 14 mai 1893, Stan Vidrighin era elev la gimnaziul superior, în clasa a V-a gimnazială (clasa a IX-a de azi), iar Octavian Goga la gimnaziul inferior, în clasa a III-a gimnazială (clasa a VII-a de azi), așa cum o demonstrează cataloagele școlare.
  3. Momentul în care Stan Vidrighin ar fi prins invidie pe succesul lui Goga și căuta să-l înțepe mereu, este la fel de ușor de demontat, întrucât poezia la care se face referire în text, fără să fie numită, nu poate fi alta decât „Nu-i fericire pe pământ” singura publicată de Goga în „Revista ilustrată”. Problema este că în luna iunie 1898, când aceasta a fost tipărită, Stan Vidrighin nici măcar nu se mai afla în Sibiu, fiind student la Budapesta (tocmai încheia anul II de studiu la Institutul Politehnic)!

Deși argumentele de mai sus sunt suficiente pentru a demonstra incorectitudinea celor trei informații, să mai adăugăm doar faptul că prin nenumăratele erori și fantezii pe care le conține, cartea lui Ciprian Doicescu a produs la data apariției multă iritare în rândul publicului, ceea ce a determinat ca următoarele două volume (vol. II. „Viața” și vol. III. „Opera. Naționalismul”), care erau finalizate și „bune de tipar” la acea dată, să nu mai fie publicate niciodată!

Dacă astfel de invidii inerente vârstei ar fi existat, este sigur că acestea nu l-au vizat pe Stan Vidrighin (care a urmat un cu totul alt drum în viață, la fel de glorios cu acela al consăteanului său), ci poate pe alți copii, dintre nenumărații „Vidrighini” din Rășinari, mai apropiați de vârsta lui Goga, dintre care unii i-au fost chiar colegi de clasă în sat (Dumitru Vidrighin, n. 1 noiembrie 1880, în clasa I; Maniu Vidrighin, n. 20 ianuarie 1878, în clasele a II-a și a III-a). Probabil că nefericitul autor nu a făcut altceva decât să asocieze numele de familie „Vidrighin” cu „Stan”, cel mai celebru dintre ei la acea dată (în 1942). Vom încadra, așadar, aceste picanterii în categoria „imaginarului”.

Cu totul altfel stau lucrurile în privința celorlalte două surse, vădit autentice și imposibil de contestat. Prima dintre ele este o scrisoare mai amplă, adresată la data de 1 martie 1903 din Rășinari de către părinții lui Octavian Goga fiului lor, aflat la studii la Budapesta. Din conținutul scrisorii aflăm despre dificultățile financiare cu care se confrunta familia Goga în acea perioadă și despre eforturile deosebite pe care le făcea pentru a-și susține băiatul la studii. La finalul scrisorii, găsim o întrebare adresată poetului de tatăl acestuia, preotul Iosif Goga: „Stan Vidrighin inginerul ți-a dat 10 coroane?” (în original:„Stan Vidrighin ing. ța dat 10 cor.?”).

Deși sumară, informația este foarte valoroasă, întrucât ne arată relațiile de apropiere care existau între familiile Goga și Vidrighin, care de altfel se încadrau în spiritul mai larg al unei extraordinare solidarități între rășinăreni (există zeci de mărturii privind modul în care i-a ajutat Octavian Goga pe toți rășinărenii care i-au călcat pragul la București în perioadele în care a fost ministru).

Mai interesant ni se pare faptul că ajutorul pentru studentul Goga, aflat la Budapesta, venea de la tânărul inginer Stan Vidrighin, care în acel moment nu se mai afla în capitala Ungariei (absolvise Institutul Politehnic din Budapesta în anul 1900), ci în cea a Banatului, la Timișoara, unde lucra la Serviciul tehnic din cadrul Primăriei orașului.

Chiar dacă nu cunoaștem motivul pentru care Stan Vidrighin trebuia să-i dea zece coroane lui Octavian Goga, o legătură între cei doi este mai mult decât evidentă.

A doua sursă autentică este o scrisoare de condoleanțe transmisă de Stan Vidrighin lui Octavian Goga în anul 1935, cu ocazia dispariției tragice a lui Eugen Goga, fratele cel mic al poetului. Scrisoarea are următorul text:

„București, 8 VI 935

            Dragă Tavi,

            Sosit acasă mă grăbesc să-ți aduc expresiunea celor mai adânci regrete, atât ale mele, cât și ale familiei, pentru pierderea vrednicului Geni. La urma urmelor toți ne vom aduna în jurul bisericii din deal, de unde am roit; totuși, ca celui mai tânăr, lui i se cuvenea încă o lungă epocă de rodnică viață.

Fie-i odihna ușoară și amintirea veșnic vie!
Al tău.  Ing. S. Vidrighin”.

Spre marea durere a rășinărenilor, profeția lui Stan Vidrighin nu s-a împlinit. Nici unul dintre cei doi nu-și doarme somnul de veci la umbra „Bisericii din Deal” din Rășinari. Familiile lor „adoptive” au vrut ca Octavian Goga să se odihnească departe de familie, într-un sinistru mausoleu, pe un deal de la Ciucea, iar Stan Vidrighin într-un mormânt oarecare, în București, la Bellu.

Octavian Goga la 18 ani (1899), Stan Vidrighin la 20 de ani (1896)

Octavian Goga la 18 ani (1899); Stan Vidrighin la 20 de ani (1896)

Izvoare:

  1. Scrisoare Aurelia și Iosif Goga către Octavian Goga, Rășinari, 1 III 1903 (Biblioteca Națională a României: Colecția de manuscrise, ms. 14664).
  2. Scrisoare Stan Vidrighin către Octavian Goga, București, 8 iunie 1935 (Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea – cota D-865).

Bibliografie:

  1. DOICESCU, Ciprian, Viața lui Goga, București, Editura „Cartea Românească”, 1942.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.